Cutitul Bucatarului – Brabantia

brabantia_newCuțitul bucătarului este considerat ‘arma’ indispensabilă bucătarului. Se distinge prin lamă mare, uniform proporționată, conică și se folosește la majoritatea operațiunilor din bucătărie: feliat, tocat și mărunțit.

Acum 1 an am primit un astfel de cuțit, sub formă de cadou, de la bunul meu prieten Sebastian. A durat nu mai mult de 5 luni până să îmi fac curaj, să îl scot din cutie. Îmi doream să îi fac inaugurarea într-un moment important din cariera mea de bucătar. Așadar, odată cu sărbătoarea Crăciunului, am devenit prieteni. Am avut invitaţi la masă majoritatea prietenilor mei. Plăcut surprins de tăişul ascuţit şi greutatea acestuia, am realizat preparatele cu uşurinţă, înainte ca Moş Crăciun să îşi facă apariţia.

L-am folosit pentru orice operaţiune din bucătărie: mărunţit, feliat, tocat, chiar şi pentru a tăia oase. L-am luat cu mine şi la examenul pentru obţinerea diplomei de bucătar, unde mi-au fost puse la dispoziţie cuţite net inferioare. Nici in bucătăriile restaurantelor nu am gasit cuţite echivalente acestuia. Este un cuţit pe care îl recomand în bucătăria personală, cât şi celor care au urmat sau urmează o carieră în bucătărie.

Am avut ocazia sa folosesc diverse cuțite și mărci de cuțite, însă de acesta chiar m-am îndrăgostit. Părerile rămân împărțite, fiecare bucătar trebuie să ‘își găsească jumătatea’: modul în care îl simți în mână, greutatea, dimensiunea, tăișul și aspectul fiind principalii factori de decizie la achiziționarea unui cuțit. Așadar, înainte să faci pasul, răspunde la întrebărea: Ce așteptări am de la acest cutit? Astfel, vei reuși să faci alegerea potrivită.

În momentul de față, tot cuțitul Brabantia este ajutorul meu în bucătărie, fiind foarte mulțumit de caracteristicile acestuia: fabricat din inox, ușor de întreținut (nu trebuie decât spălat cu apă călduță și sters cu un prosop), mâner ergonomic și ușor de manevrat (greutatea este una optimă, un cuțit bine echilibrat), dimensiune 33.8×4.4 cm.

 recomandare_da

Puteți găsi întreaga gamă de cuțite Brabantia pe site-ul oficial: www.brabantia.com.

De asemenea, la o scurtă căutare pe Google, am găsit cuțitul în magazinele Emag.

 

 



One thought on “Cutitul Bucatarului – Brabantia

  1. Intradevar este un cutit foarte bun. Sa il stapanesti cu placere. Din pacate multi dintre noi nu considera o necesitate un cutit bun, implicit destul de scump. Eu personal am un Sabatier similar de care m-am indragostit la prima taiere. Cateva luni mai tarziu inca si-a pastrat calitatile si taie la fel de bine.

    Doar o parere personala….daca ma uit la cutite le lovesc usor cu degetul sa aud rezonanta. Daca este ridicata, de cele mai multe ori lama cutitului este facuta dintr-un otel cu un grad ridicat de carbon, acesta neavand nevoie de ascutire foarte des.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *